Chișinău Arena: investiție în viitor sau furt cu efect întîrziat?

Autori: Andrei Lutenco – Director Programe CPR Moldova (Centrul de Politici și Reforme), Eugen Muravschi

Puține proiecte de infrastructură din Republica Moldova s-au bucurat de investițiile bugetare, atenția publică, dar și viteza de executare pe care le-a avut Arena Națională. Ea poate deveni un monument prin care ne vom aminti de guvernarea democraților în următorii ani – fie pentru că vom avea un obiectiv sportiv și de divertisment la nivelul celor internaționale, fie pentru că vom avea de acoperit din buzunarul public o notă de plată prea mare și vom fi pierdut terenuri publice în cadrul unei scheme de corupție puse la punct și executată de marii actori politici și privați. Potrivit site-ului său oficial, bijuteria democraților va fi lansată în mai puțin de două luni. Cu această ocazie, ne-am propus să analizăm cum a apărut și a evoluat proiectul și ce reprezintă de fapt  – o investiție gîndită sau încă o formă de a ne stoarce de bani.


CA VÎNTU, CA GÎNDU

Povestea Arenei Naționale începe brusc și se desfășoară cu o repeziciune nemaiîntîlnită pe meleagurile noastre. Pe 13 martie 2018, Vlad Plahotniuc și Andrian Candu anunță de la tribuna PDM „un proiect de infrastructură măreț”.

A doua zi, ministrul de atunci al economiei și infrastructurii Chiril Gaburici conduce ședința Grupului de lucru pentru implementarea proiectului de edificare a „Arenei Chișinău”. Cu această ocazie aflăm că deja există un studiu de pre-fezabilitate, care recomandă ca arena să fie ridicată pe un teren de 10 hectare al Centrului de Excelență în Viticultură și Vinificație din comuna Stăuceni. CPR a cerut acel studiu, însă autoritățile au ales să-l țină secret.

La doar două zile de la anunț, proiectul este înregistrat la Parlament, iar suprafața terenului ajunge la 69 de hectare. O săptămînă mai tîrziu, pe 21 martie, Guvernul dă aviz pozitiv


Peste încă o zi, Ziarul de Gardă publică un material în care arată că deputații democrați modificaseră Legea Bugetului pentru a aloca 200 de milioane de lei pentru Arenă încă în decembrie 2017. Cu această ocazie, Andrian Candu e nevoit să recunoască că proiectul va costa mai mult decît 100 de milioane, așa cum anunțase pe 13 martie, și că banii au fost rupți din bugetul pentru drumuri. 


Tot atunci, într-un interviu pentru Sputnik Moldova, Dorin Damir, unul din finii lui Vlad Plahotniuc și președinte al unei federații de lupte, își asumă paternitatea ideii: „Asta a fost una din ideile mele de vreo trei ani. Am vorbit și eu cu mulți din guvernare, le-am dat idee, le-am arătat chiar și terenurile unde se poate și acolo și va fi, așa că interesant”.

La 10 zile după anunțul de la sediul PDM, proiectul Arenei e votat în Parlament deodată în două lecturi, deși democrații nu pot explica exact colegilor din opoziție de ce sunt nevoie tocmai de 69 de hectare pentru Arenă. 

CPR avertiza după acel vot că proiectul e promovat în grabă, cu încălcări de procedură și fără transparență: „Constatăm că Guvernul vrea să pună societatea în fața unui fapt împlinit ocolind procedurile și termenii legali, sau îndeplinindu-le post-factum, doar pentru bifă. Motivele din care această inițiativă a devenit prioritate rămîn în continuare vagi, iar îngrijorările privind povara pe care o va suporta bugetul național doar cresc”.

Însă guvernarea a ignorat toate criticile. „O astfel de arenă nu se consultă cu Centrul pentru Politici și Reforme, dar se consultă cu sportivii, oamenii de cultură și cu alții care vor beneficia”, declara Candu pentru TV8. Chiar și așa, sesiunile de consultare a inițiativei au început doar după anunțarea proiectului și adoptarea Legii și Hotărârii de Guvern respective. Cînd le-am solicitat, nu ne-au fost prezentate nici procesele verbale și nici concluziile acestor consultări. Cu alte cuvinte, s-au consultat deciziile deja luate, cu cei care erau din start de acord cu proiectul. 

Pe 13 aprilie, guvernul aprobă lista obiectivelor și condițiilor proiectului, iar Ministerul Educației, Culturii și Cercetării e anunțat ca partener public în viitorul parteneriat public-privat. Două săptămîni mai tîrziu e publicat și studiul de fezabilitate. Este anunțat concurs pentru investitori, iar pe 13 iulie compania turcească Summa e desemnată cîștigătoare, fiind unica participantă. La sfîrșit de august e semnat contractul, iar construcția arenei începe oficial pe 14 octombrie.

De la primul anunț public pînă la începerea lucrărilor au trecut doar 7 luni. Asta chiar dacă, după calculele Agenției Proprietății Publice, parcurgerea tuturor etapelor unui PPP ar dura pînă la 16 luni.  Se pare că democrații au fost foarte operativi în trecerea tuturor procedurilor. Oficial. Neoficial însă se pare că aveau totul pus la punct încă înainte de dezvăluirea publică a proiectului. Cel puțin parlamentarii alocaseră deja banii, iar Dorin Damir alesese terenul. 


FEZABILITATE, FRATE!

Studiul de fezabilitate privind Arena Chișinău este un document menit mai degrabă să laude proiectul decît să-i… studieze fezabilitatea. După cum vom arăta mai jos, o parte din argumentele prezentate sunt exagerate, iar altele de-a dreptul ridicole. 


Scopul Arenei


Studiul începe liric, explicînd importanța culturii și a sportului, ba chiar lăudînd reușitele noastre în aceste domenii: „Performanța artiștilor moldoveni este recunoscută pe plan internațional prin obținerea unor distincții prestigioase. Reprezentanții artei interpretative ale Republicii Moldova activează în instituții cu renume mondial –La Scala, Opera din Viena, Teatrul „Bolșoi”, etc.” Problema este firește lipsa infrastructurii. Acești artiști renumiți merită o Arenă pe măsură, una care „ar plasa definitiv capitala noastră pe harta circuitelor muzicale internaționale”.

Totodată, autorii deplîng un șir impresionant de probleme: de la preșcolarii care suferă de „hipodinamie și nivel scăzut al imunității” pînă la tineretul care bea și se droghează în lipsa părinților migranți, de la deficitul demografic pînă la șomaj. Soluția? Arena Națională!

Nu glumim: „Grație construcției arenei polivalente, se va lansa procesul de lichidare a problemei actuale în care în jur de 50% din populația Republicii Moldova este categorizată ca având exces de greutate, iar inactivitatea fizică este al 6-lea cel mai mare factor de risc responsabil pentru anii trăiți cu dizabilitate în Republica Moldova, având cea mai mare pondere în cazul bolilor cardiovasculare, diabetului și cancerului”.


Sau: „Edificarea arenei polivalente vine să soluționeze problemele enunțate mai sus prin promovarea unui mod sănătos de viață, respectiv, investirea în prevenirea și profilaxia bolilor, investirea în sportul de masă și încurajarea practicării exercițiilor fizice de către un procent cât mai mare al populației, ceea ce va duce în final și la ridicarea nivelului de viață a populației”.


Suntem întru totul de acord că lumea trebuie încurajată să facă sport, însă nu este clar cum construcția Arenei la Stăuceni va schimba tendința la nivel de societate. Argumentarea documentului pare să urmărească principiul: cînd tot ce ai e un ciocan, toate lucrurile din jur îți par cuie. Documentul nu citează alte studii de specialitate. Spre exemplu, unele cercetări subliniază diferența dintre politicile care încurajează performanța și cele care promovează participarea în activități sportive. Sunt scopuri diferite care necesită infrastructură diferită. 

O arenă modernă poate ajuta la antrenarea unor atleți profesioniști care să cîștige medalii, însă cu greu va spori rata de practicare a sportului la nivelul întregii societăți. Dacă guvernul vrea ca cetățenii să facă mai multă mișcare fizică, primele recomandări țin de încurajarea mersului pe jos și cu bicicleta, precum și amenajarea parcurilor și a centrelor cu facilități sportive și recreaționale la nivel de cartier. Comoditatea este cheie: ca oamenii să practice sportul, sălile și terenurile sportive trebuie să fie aproape de locul lor de trai sau de muncă. 

Iar dacă publicul țintă sunt tinerii, atenția autorităților ar trebui să se îndrepte spre educația fizică în școli și universități. Altfel e greu de crezut că ridicarea unei arene la Stăuceni va convinge tinerii să se apuce de sport.

Studiul însă ne oferă afirmații în loc de argumente: „Activitatea fizică trebuie reintegrată în viața cotidiană. De aici și pornește necesitatea socială de a construi o arenă polivalentă, o sală multifuncțională care, prin dotarea sa, să ofere spații generoase pentru activități din cele mai variate ca organizarea unor evenimente sportive de amploare, dar și expoziții artistice, comerciale, târguri, concerte, etc. Organizarea unor asemenea evenimente importante va conduce la creșterea numărului de turiști, va influența benefic mediul de afaceri.”

Începem cu sportul în viața cotidiană și terminăm cu fluxul de turiști. Autorii construiesc o argumentație bazată pe dramatism, punînd laolaltă probleme sociale majore fără a cita studii de specialitate, fără a oferi cifre și conexiuni logice care să explice cum anume va rezolva arena problemele invocate. 

Totuși, unele argumentele sunt însoțite de cifre. De exemplu, „construcția unei arene polivalente va însemna crearea de noi locuri de muncă, respectiv va scădea rata de șomaj”. Corect, nu? În principiu da. Să vedem însă cu cît va scădea rata șomajului în țară: „800 de angajați pe perioada de construcție a obiectului și 48 angajați pe perioada de funcționare a sălii polivalente. La fiecare loc nou de muncă creat se va crea, ca efect de multiplicare, câte 3 locuri de muncă noi în sectoarele adiacente, astfel în total se vor crea peste 190 de locuri de muncă noi”.

Ca și în cazul sănătății publice, și scăderea șomajului este o promisiune exagerată. E bine că se vor crea niște locuri de noi de muncă, însă a afirma că arena va scădea rata șomajului e prea mult spus.


Costul Arenei

Dacă prima parte a studiului face exces de zel în a demonstra de ce trebuie construită arena, partea a doua a documentului e mai leneșă în a demonstra de ce pentru arenă trebuie atîția bani și atîta pămînt.


Cu banii e relativ simplu, cel puțin din perspectiva autorilor: „conform practicii internaționale, un complex similar cu obiectul studiului de fezabilitate poate atinge o valoare de circa 30 –50 mln. euro. Cifra de 50 mln. euro ar fi un preț prea mare pentru capacitatea bugetului Republicii Moldova, iar cel de 30 mln. ar reduce posibilitățile necesare edificării întregului complex. Respectiv, ca reper pentru studiul de fezabilitate se propune analiza unei medii de 40 mln. euro.

Simplu, nu? Media e 30-50, 30 e prea puțin, 50 e prea mult, deci arena trebuie să coste 40 de milioane. De unde această medie? La care țări, orașe sau construcții concrete se referă? De ce 30 de milioane ar fi fost prea puțin? De ce 50 ar fi fost prea mult? 

Autorii studiului nu ne oferă nicio informație, nicio referință, niciun exemplu, nimic. Ni se pune în față un calcul simplist și suntem rugați să-i credem pe cuvînt.

Într-adevăr Arena ajunge să ne coste într-un final 44,5 milioane de Euro, 1,5 din care au fost adăugate cînd s-a descoperit că partenerii nu au prevăzut costurile conectării la apă și canalizare. 

Nici Maia Sandu, ajunsă între timp la șefia guvernului, nu a putut găsi mai multe explicații și a sugerat că ar putea fi „o schemă de escrocherie”, iar riscul e „ca costul real să fie mai mic decît cheltuie R. Moldova pentru acest proiect”. Despre asta spunea, de altfel, și CNA cînd aviza proiectul hotărîrii de guvern despre condițiile parteneriatului public-privat și semnala „riscul ca prin normele contractului partenerulpublic să restituie mult peste investițiile efectuate”. 

În schimb, premiera a aflat că 400,000 de lei au mers la notara lui Vlad Plahotniuc, Olga Botnarenco.

Eforturile studiului sunt menite să demonstreze că arena va face suficienți bani, însă nici acest calcul nu este convingător. Contra costului construcției sunt puse laolaltă salariile viitorilor angajați, cît și impozitele pe care ar urma să le plătească. 

Pentru suprafața alocată, explicația e și mai simplă: „Pentru realizarea obiectivului acestui Parteneriat Public-Privat, inițial, va fi necesar alocarea a cca. 10 ha pentru construcția arenei polivalente și a infrastructurii adiacente.Suprafața rămasă va fi utilizată în scopul extinderii zonei de agrement pe viitor. Terenul propus încorporează aceste cerințe”.

Extindere pe viitor. Atît. Putem totuși să-i înțelegem pe autori: guvernul (ori mai bine zis partidul) alesese deja terenul și hotărîse suprafața, așa că mare nevoie de a mai argumenta nu era.


GAJUL

Adevărata menire a celor 69 de hectare a fost confirmată abia în contract – sunt puse drept gaj pentru cele 43 de milioane de euro pe care îi va cheltui Summa pe construcția arenei. În caz că noua guvernare se gîndește să renunțe la proiect, cele 69 de hectare, cu tot cu Arenă, pot ajunge pe mîna companiei turcești.

Această ipotecă era ținută în umbră. La ea se face aluzie în studiul de fezabilitate, cînd autorii recomandă transmiterea terenului în capitalul entității create de partenerul public „cu posibilitatea utilizării acestuia, inclusiv, pentru garantarea executării obligațiilor care vor fi prevăzute în contractul de Parteneriat Public-Privat”.  

Această posibilitate a devenit clauză contractuală. În contractul de parteneriat public-privat cele 59 hectare în continuare sunt menționate ca fiind destinate „dezvoltării ulterioare a zonei”. Totuși, prin contract, Partenerul Public (Ministerul Educației, Culturii și Cercetării) s-a angajat să să stabilească ipoteca pe întregul teren (definit în acord ca toți cei 69 ha) şi să confirme cesiunea (eventuală) a acesteia. Adică compania privată poate la rîndul său folosi terenul în calitate de garanție pentru datorii.

Potrivit contractului, dacă statul nu își îndeplinește obligațiile față de partenerul privat, de exemplu nu face plățile sau întîrzie prea mult, ultimul poate iniția rezilierea contractului. În acest caz, compania privată va cere de la stat să-i ramburseze suma investiției pentru lucrările de construcție efectuate la această dată, celelalte costuri şi datorii care au fost suportate în aşteptarea executării şi finalizării investițiilor plus să achite o sumă egală cu 10% din investiția făcută de partenerul privat. Potrivit punctului 21.4.3 din contract, ipoteca stabilită în favoarea companiei private nu va fi eliberată până când această compensație nu va fi plătită în întregime de către partenerul public.


PARTENERIATUL ȘI RISCURILE

Chiar definiția legală a parteneriatului public-privat din legislația RM, prevede că acesta are ca bază „capacităţile fiecărui partener de a repartiza corespunzător resursele, riscurile şi beneficiile”, iar unul dintre principiile acestuia este echilibrul dintre drepturile, obligaţiile şi beneficiile partenerului public şi cele ale partenerului privat. Cu alte cuvinte, PPP-urile permit statului să repartizeze costurile, beneficiile, dar mai ales riscurile cu o entitate privată. 

De aceea majoritatea formelor de PPP expres prevăzute de lege presupun, faptul că partenerul privat își recuperează investițiile din operarea bunului public. De exemplu – compania construiește Arena, după care își recuperează investițiile administrînd-o, stabilind tarife și prețuri, după care o predă statului. Astfel, partenerul privat e interesat în cost-eficiența proiectului, iar statul e protejat de riscurile legate de durabilitatea acestuia. Legea nu interzice alte mecanisme, ca cel prevăzut în contractul despre construcția Arenei, dar atunci este legitim să ne întrebăm despre repartizarea riscurilor. Or, potrivit contractului PPP despre construcția Arenei, Statul practic angajează o companie privată care construiește și transmite statului Arena (finanțare-proiectare-construcție-transfer). Statul oferă terenul, plătește compania cu 10 milioane de euro în perioada construcției și alte 33 de milioane timp de 11 ani, indiferent de rentabilitatea proiectului. Aceste plăți sunt garantate prin ipoteca asupra Arenei și a celor 69 ha de pămînt de la Stăuceni.

Proiectul ar avea sens și ar justifica investiția dacă ar exista un studiu minuțios al cost-eficienței acestuia, dar, după cum am văzut, studiul de fezabilitate lasă de dorit în această privință. 

Mai mult, în lume se discută despre faptul că subvenționarea de către stat a stadioanelor și arenelor sportive nu este cea mai bună utilizare a banului public, pentru că e scump, nu este la fel de prioritar ca alte investiții (drumuri, poduri) și privații o fac mai bine.


LEGĂTURI

Conducerea unui proiect atît de măreț și de important pentru țară nu poate fi încredințată oricui. Alesul democraților la cîrma noii întreprinderi a fost Radu Lupan, activist în organizația de tineret a partidului și consilier al lui Andrian Candu. Nu știm prea multe despre cît de priceput și potrivit este Radu Lupan pentru aceasta funcție. A fost numit discret, fără a deranja opinia publică. Știm încă că stă foarte bine cu loialitatea și dedicația față de partid, fiind un activist neobosit în timpul și chiar după sfîrșitul campaniei electorale.

După schimbarea puterii, noul ministru al economiei Vadim Brînzan s-a întîlnit cu acest Radu Lupan. Directorul arenei se pare că nu prea a avut timp să se ocupe de arenă și spune că a semnat Contractul de parteneriat public-privat fără a-l fi citit deoarece are încredere în partid.

Și mai discret au fost aleși subcontractanții – companiile moldovenești care construiesc arena împreună cu turcii de la Summa. Întrucît au fost subcontractate de partenerul privat, informația publică despre ele este aproape inexistentă. De la Ziarul de Gardă aflăm că una din firme e Frai Construct, care-i aparține lui Alexandru Frai, nepotul lui Valeriu Ghilețchi, vice pentru Andrian Candu la șefia Parlamentului înainte de alegeri. Și unchiul, și nepotul neagă că relația lor are vreo treabă cu construcția arenei. În același reportaj au fost surprinse niște mașini cu logoul companiei lui Iurie Dârda, fostul deputat liberal, însă administratorul D&D Companie spune că logourile au rămas lipite după un proiect mai vechi, firma nefiind implicată în proiectul arenei.


ARENA PENTRU CINE?

Arena Chișinău este, construită din bani publici pe un teren public și ar trebui să servească interesele publicului. 

Unul din principiile parteneriatelor publice-private, formulate de Comisia Economică ONU pentru Europa (UNECE), este că procesele de PPP trebuie să dea prioritate oamenilor, asigurînd transparența proiectelor și răspunderea în fața cetățenilor, astfel îmbunătățind viața oamenilor, în special a celor dezavantajați din punct de vedere social și economic (principiul 5). 

Despre lipsa de transparență a proiectului am vorbit mai sus, dar cît de „pentru oameni” este Arena? 

Trecînd peste fanteziile enumerate în studiul de fezabilitate, am mai auzit argumente din partea lui Dorin Damir („Mulți politicieni vin la luptele noastre, le plac șourile”) și cele ale fostului președinte al Parlamentului și apologet al proiectului, Andrian Candu, precum că nu are unde ieși cu copiii săi în timpul liber („eu ce să le spun copiilor?”). Mai nou, după ce Ministrul Brînzan a criticat viabilitatea financiară a proiectului, Candu a afirmat că Arena este „un proiect social și niciodată nu a fost promovat ca un proiect business”. 

Fostul speaker uită că, la pornirea lucrărilor de construcție, colegul său Chiril Gaburici promitea că Arena va avea „un impact pozitiv asupra economiei prin organizarea diverselor evenimente sportive, culturale dar și prin intermediul turiștilor care vor fi atrași de aceste evenimente”. În pofida noii poziții din opoziție a lui Andrian Candu, adevărul e că Arena a fost promovată ca un proiect „cu de toate”, și nicidecum unul exclusiv social.

După cum aflăm pe site-ului Arenei, aceasta va consta dintr-un „centru urban de tip plaza” (cu cafenele și restaurante, o piscină publică deschisă, un patinoar și „diverse zone de agrement”), două săli (de joc și de antrenament), un aqua centru (cu piscină olimpică, parc acvatic, fitness și SPA) și un club de tenis cu 7 corturi. Pe site există și o listă de servicii, la care utilizatori se pot (sau se vor putea) programa. Cît de „social” va fi acest proiect, putem doar ghici. E adevărat că site-ul Arenei ne asigură că sala de joc va avea 20 de scaune în tribune pentru persoane cu dizabilități și locuri însoțitoare, dar e de asemenea adevărat că aceasta va avea 317 de locuri de tip business, „servicii privilegiate datorită statutului de membri ai Skybox, dar și intrări private”. Mai aflăm că Arena va avea parcare pentru 1000-1100 de locuri, dar nu știm cît de accesibilă va fi cu transportul public. Ținînd cont de faptul că serviciile SPA și fitness sunt de regulă destinate celor mai avuți, iar tennisul este considerat un sport „scump”, ne putem întreba căror grupuri sociale anume se adresează acest proiect: fiilor de deputați ori tinerilor vulnerabili cu părinți migranți?

În orice caz, dacă e vorba de un proiect social, investițiile vor fi greu de recuperat, iar dacă va fi o oază pentru cei cu bani, nu e clar de ce trebuia finanțat de stat. Poate doar pentru a găzdui competiții K1 la care să poată merge politicienii, așa cum își închipuie Damir.


MOȘTENIREA ȘI MOȘTENITORII

În Moldova nu există o schimbare de guvern fără ca noii miniștri sau noua majoritate să nu-și învinuiască predecesorii de toate relele. Arena este însă unul din cazurile în care noua guvernare chiar are de ce se plînge. 

Ministra Finanțelor Natalia Gavriliță spune că a găsit o gaură uriașă în buget și va trebui să strîngă toți bănuții ca s-o acopere. Ministerul Economiei a preluat gestionarea arenei de la Educație, iar Ministrul Vadim Brînzan spune că Moldova nu poate plăti atîta și contractul trebuie renegociat. 

Dacă statul nu-și va onora partea sa de contract, riscă să piardă arena și cele 70 de hectare ipotecate. Demnitarul spune că a documentat această „schemă” și că va trimite dosarul Procuraturii Generale. Vadim Brînzan a prezentat și un calcul care ar demonstra că statul nu va putea plăti atît cît a promis: „Facem un simplu calcul: Pentru a avea un profit de 3 mil. de euro anual care să fie achitat companiei de construcții, e nevoie de un venit minim de 9 mil. euro anual. 9 mil. euro anul este egal cu aproximativ 180 mil. lei, împărțim această sumă la 12 luni = 15 mil. lei venit lunar; dacă împărțim la 30 zile = 500.000 lei venit zilnic și dacă presupunem că prețul mediu a unui bilet este de 100 de lei trebuie să vindem 5000 bilete pe zi

Argumentarea ministrului nu ești totuși prea convingătoare. În primul rînd, pretenția ca o investiție să se răscumpere din start în proporție de 100% este neserioasă. Printre puținele teze credibile din studiul de fezabilitate e că investiția se va recupera în vreo 20 de ani. 

În al doilea rînd, calendarul plăților arată altfel: 10 milioane de euro în primul an și cîte 3 milioane anual timp de 10 ani. Ministrul nu explică de ce pentru aceste 3 milioane sunt necesare încasări de minim 9 milioane, că n-or fi impozitele 200%.  

Nu în ultimul rînd, arena va putea găzdui mai multe evenimente din care să facă bani: concerte, expoziții, competiții sportive, conferințe, prezentări de modă, etc., iar banii nu vor veni doar din vînzări de bilete, ci și din reclame și de la sponsorii diferitor evenimente. Aquapark-ul, zona de restaurante, chiria altor spații comerciale și ale terenurilor sportive vor genera venit adăugător.

Pe scurt, deși Arena Chișinău e un proiect cu multe probleme și fezabilitate neclară, calculele ministrului economiei sunt o simplificare manipulatorie. 


CE URMEAZĂ

Arena e ca și gata. Cu toate semnele de întrebare, problemele și riscurile. Însă povestea nu s-a terminat. Noul ministru al economiei și-a pus în scop să renegocieze contractul cu Summa și spune că a văzut deschidere în companie privată. Brînzan își dorește terenul gajat înapoi și revizuirea „părții financiare”.

Însă chiar și eliberînd terenurile de gaj, Guvernul va trebui să revadă proiectul din temelie, să-i analizeze cost-eficiența adevărată reieșind și din priorități: vrem sportivi de performanță, copii sănătoși și distrați, sau mai întîi să ne recuperăm investiția? De asta va depinde felul în care va fi gestionată Arena mai departe.   

Atît Brînzan, cît și președintele Dodon au arătat spre procuratură și au vorbit despre dosare penale legate de proiectul democraților. Primul a spus că a pregătit 18 pagini despre schema pusă la cale prin complexul sportiv. Rămîne să vedem dacă de data aceasta cei responsabili vor fi trași la răspundere și dacă aceasta va permite să reducem măcar parțial daunele aduse bugetului public, pînă să găzduim Eurovisionul în palatul de vis al democraților – Arena Chișinău.