De ce restricțiile în participarea independenților la alegeri ne afectează democrația

Autoare: Vlada Ciobanu, CPR Moldova – Centrul de Politici și Reforme

Campania electorală din Chișinău ne-a lăsat cu o întrebare: de ce un candidat independent la funcția de Primar este nevoit să colecteze un număr de 10,000 de semnături, în timp ce partidele demult uitate, probabil fără de membri, au acces liber să participe? Să vedem cine are dreptul să candideze independent, care sunt recomandările internaționale și impactul independenților. 


10,000 de cetățeni acum ≠ 4000 de cetățeni cândva

Constituția Republicii Moldova în art. 38.3 zice:„dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii.Documentul de la Copenhaga prevede în punctul 7.5 „respectarea dreptului cetățenilor de a candida pentru o funcție publică sau politică, individual sau ca reprezentant al partidelor politice sau organizații, fără discriminare.

În majoritatea statelor, candidații independenți trebuie să întrunească anumite criterii pentru a putea candida. Fie este vorba de un număr anumit de semnături, fie de un anumit depozit financiar, fie de ambele. În Moldova, acest drept este limitat de Codul Electoral care spune că pentru a candida la funcţia de primar este nevoie de susținerea a 5 la sută din numărul alegătorilor din circumscripţie, dar nu mai puţin de 150 de persoane şi nu mai mult de 10,000 de persoane. Pentru consilierii locali și municipali condițiile sunt puțin mai blânde. 

Pentru Chișinău, un candidat independent la funcția de primar ar putea fi înregistrat doar după ce colectează 10,000 de semnături. Un număr rezonabil și o oportunitate de campanie înainte de campanie, ar zice unii. În același timp, recomandările internaționale arată că este mult și, respectiv, discriminatoriu în comparație cu alți concurenți electorali înaintați de partide. Codul Bunelor Practici în Materie Electorală al Comisiei de la Veneția prevede că legea nu ar trebui să ceară colectarea semnăturilor a mai mult de 1% dintr-o anumită circumscripție. Vecinii noștri români se pare că au ascultat de recomandările internaționale, astfel încât art. 31 al Codului electoral românesc spune că pentru funcţia de primar, candidaţii independenţi trebuie să prezinte lista susţinătorilor, cu minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale.

Legislația curentă a condus la faptul că nu am avut la alegerile locale din 2015 și 2019 niciun candidat independent la funcția de primar al mun. Chișinău. Pentru comparație, la alegerile locale din 2019, candidatul PPOM (Partidul Politic „Oamenii Muncii”) a acumulat 306 de voturi, Vitalii Voznoi (Stânga Europeană) – 358 de voturi, iar Boris Volosatîi (Partidul Politic „Democrația Acasă”) – 591. Ceva mai bine însă decât candidatul din partea partidului politic „Renaștere”, care a acumulat 145 de voturi la alegerile primarului din 2015, sau decât cel din partea „Patrioților Moldovei” – 212 sau al Partidului Ecologist „Alianța Verde” cu doar 261. Partidele obscure, cu suport minim, participă liber la scrutin, în timp ce candidații independenți trec printr-un proces dificil de colectare de semnături ca măcar să intre în campanie. 

Într-un raport intermediar al misiunii de observare al acestor alegeri, ENEMO se menționează despre faptul că procesul colectării semnăturilor a fost anevoios, mai ales că legea nu este clară și lasă loc de interpretări în cazul termenilor de „localitate”, „municipalitate”, „suburbie” și „unitate teritorial-administrativă”. Aceasta a condus la refuzul înregistrării unor candidați. În același timp, observatorii ENEMO au raportat că motivația de a respinge înregistrarea unor candidați, era bazată pe erori mici, tehnice și interpretarea variată a legii. Un alt raport al organizației, prezentat pe 22 octombrie, menționează că: „restricțiile și discriminarea candidaților independenți în ceea ce privește dreptul lor de a se candida la alegeri sunt contradictorii cu standardele internaționale și cu cele mai bune practici.”

La alegerile locale din întreaga țară, candidații independenți au luat 5,74% din voturile exprimate sau 61,768 de voturi. Candidații independenți au luat mai multe voturi decât ultimele 16 partide adunate la un loc. Aceste comparații nu înseamnă deloc că trebuie de renunțat la politica de partid, ci că trebuie de deschis accesul candidaților independenți în alegeri.  


Creșterea popularității independenților

În ultimii ani, în lume, candidații independenți au devenit tot mai populari, deși încă nu au un câștig semnificativ de mandate. Un candidat independent este o persoană care îşi desemnează candidatura pentru ocuparea unei funcţii publice eligibile independent de partide, de alte organizaţii social-politice şi de blocurile electorale. Deși posibilitatea de a candida independent pare a fi implicită dreptului de a fi ales, nu toate țările asigură asta. În 13 țări ale UE este permis să candidezi independent, în altele cinci nu este o prevedere explicită despre candidații independenți, dar, teoretic, poți candida singur pe o listă, în alte nouă țări nu poți candida ca și independent. 

Într-un studiu realizat în 2013 de către Parlamentul European despre candidații independenți în țările UE, se menționează că deși candidații independenți iau puține voturi, există un interes tot mai mare în politicieni fără de partide. Deși nu câștigă multe mandate, rolul lor este important și anume:

  • de „a schimba jocul” și de a destabiliza modelele politicii existente: bunăoară, (1) prin a crea competiție electorală. Aceasta este văzută ca o modalitate de a asigura o mai bună reprezentare a preferințelor alegătorilor. O cercetare a accesului candidaților independenți din SUA arată că partidele și candidații tratează diferit, și cu respect, alegătorii atunci când au mai multă concurență. Dacă nu au concurență, aceștia au o motivație mai mică să reprezinte interesele și necesitățile alegătorilor lor. (2) Prin a pune pe agenda discuțiilor politice anumite subiecte. 
  • de a încuraja pe cei care de regulă nu merg la vot să voteze – prin a oferi o alternativă față de partidele tradiționale.

În cercetare se menționează că creșterea popularității independenților este asociată cu declinul afilierii de partid și a creșterii unei atitudini împotriva partidelor. 

O concluzie a studiilor, de asemenea este că, independenții au șanse mai mari de câștig atunci când partidele sunt slabe, iar relația partid-alegător este subdezvoltată. Respectiv, candidații independenți de regulă au succes în noile democrații, în primele alegeri democratice. Acesta a fost și rezultatul unei analize care a acoperit alegerile din 34 de țări între 1945 și 2003. 

Un lucru care nu trebuie ignorat sunt noile tehnologii, care sporesc șansele unui candidat nou și/sau independent. Mesajele pot fi transmise prin rețelele de socializare unui număr mare de oameni, activitățile pot fi organizate pe grupuri și canale online, iar banii pot fi colectați prin crowdfunding. Desigur, aceasta nu înseamnă nici într-un caz că trebuie de renunțat la politica de partid sau că nu trebuie de reinventat partidele. Partidele rămân unii dintre cei mai importanți actori, dacă nu chiar cel mai important, pentru că se bazează pe o structură organizațională, politici și reguli, membri, anumite valori, un simț de comunitate, oportunitate de a face fundraising calitativ, raportare către susținători și altele. 

Într-o democrație, cetățenii trebuie să aibă dreptul de a fi aleși, iar alegătorii să fie cât mai bine reprezentați. Diversitatea candidaturilor este o soluție în acest sens. 


Ne asociem, dar câte 4000 de cetățeni deodată

Dacă un cetățean totuși vrea să candideze ca parte a unui partid și, mai ales, să vină cu o listă de consilieri, cel mai probabil, tot va trebui să „închirieze un partid”. În 2017, CPR Moldova a vent cu o inițiativă de a simplifica la maxim procedura de înregistrare a partidelor politice. Legea privind partidele politice prevede ca cerință pentru înregistrarea unui partid 4000 de locuitori, domiciliaţi în cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea din Republica Moldova, dar nu mai puţin de 120 de membri în fiecare din unităţile administrativ-teritoriale menţionate. Atunci am menționat că: „această normă limitează nejustificat dreptul la libera asociere a cetățenilor țării, inhibă pluralismul politic și ideile alternative care vizează guvernarea țării, conservează puterea politică a partidelor existente (care adesea sunt compromise).” Am adus exemplul, României, unde poți înregistra un partid cu doar trei membri, dar și că acesta nu este unicul model: „Majoritatea țărilor din UE au reguli extrem de flexibile pentru procedura de înregistrare a unui partid. Numărul simbolic de membri fondatori (3-10) este mai degrabă o normă, decât o excepție.” Puteți citi aici cercetarea detaliată.  


Concluzii:

Democrațiile trebuie să garanteze accesul cetățenilor la a fi candidați și reprezentativitatea celor aleși. Candidații independenți pot fi acea forță politică care încurajează partide politice să fie mai responsabile și transparente. În același timp, pot încuraja cetățenii, care nu se simt reprezentați de partide, să iasă la vot. În condițiile în care participarea politică în alegeri scade, trebuie să regândim oferta electorală. Înregistrarea independenților cu doar 1% de semnături sau chiar mai puțin din alegătorii unei circumscripții pot dinamiza alegerile, la fel, și înregistrarea partidelor cu doar trei membri. Ar fi necesară și schimbarea discursului public de etichetare a partidele noi și independenții ca „furători de voturi”. Așa cum a fost scris mai sus, rolul independenților poate fi și altul decât de doar de a câștiga sau pierde voturi.Desigur, forțele politice aflate la guvernare rareori schimbă regulile pentru a deschide accesul competiției, dar recomandările internaționale trebuie luate în seamă, iar clasa politică trebuie să aibă capacitatea de schimbare.